Doi tineri au furat 10.000 lei dintr-un bancomat, folosind o pensetă. Metoda prin care banii erau scoși, dar rămâneau în cont

Doi tineri au furat 10.000 lei dintr-un bancomat, folosind o pensetă. Metoda prin care banii erau scoși, dar rămâneau în cont
Publicat: 12/09/2012, 17:16
Actualizat: 01/02/2019, 22:52

Doi tineri care au furat 10.000 de lei, miercuri, dintr-un bancomat din centrul municipiului Constanța, folosind o pensetă, au fost prinși de polițiști, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, cei doi tineri din Mangalia, în vârstă de 20 și 22 de ani, au fost prinși, miercuri dimineață, în dreptul unui ATM de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Constanța, la scurt timp după ce au scos bani din bancomat cu ajutorul unei pensete din metal.

Asupra lor a fost găsită suma de 10.000 de lei, provenită din bancomatul respectiv.

Anchetatorii spun că modul de operare al celor doi este inedit. Astfel, aceștia foloseau un card valid, emis pe numele unuia dintre ei, pentru a retrage o sumă mică de bani, după care blocau fanta prin care era eliberat numerarul. Ulterior, introduceau din nou cardul, solicitau o sumă mare, însă în momentul în care bancomatul număra banii și se pregătea să-i elibereze, aceștia anulau operațiunea, dar cu o pensetă scoteau afară bancnotele.

În acest mod obțiuneau banii ceruți, dar suma rămânea și în contul respectiv.

Oamenii legii mai spun că acest mod de operare a fost folosit și în străinătate, în special în Franța.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Prețurile la biletele de avion ajung la cote maxime
×